Caracterizare directă și indirectă: Balaurul – Hanul Ancuței de Mihail Sadoveanu

Hanul Ancuței este una din cele mai celebre nuvele ale scriitorului român Mihail Sadoveanu. Aceasta face parte din ciclul nuvelistic "Hanul Ancuței", care a fost publicat în anul 1928. Prin intermediul acestor nuvele, autorul explorează universul mitic și legendele străvechi ale poporului român.

Table of Contents

Caracterizarea personajului mitic în opera lui Mihail Sadoveanu

Balaurul este un personaj mitic care apare în nuvela "Hanul Ancuței". El este descris ca un monstru cu patru picioare, coadă de șarpe și aripi de vultur. Balaurul este simbolul răului și al puterii distructive. El este prezentat ca un personaj periculos și înfricoșător, care își are locul în mitologia românească.

O perspectivă exhaustivă asupra caracterului Balaurului în Hanul Ancuței

Caracterul Balaurului este dezvăluit prin intermediul caracterizării directe și indirecte. Autorul folosește descrieri detaliate pentru a reda aspectele fizice și comportamentale ale personajului. De asemenea, el dezvăluie trăsături de caracter ale Balaurului prin intermediul dialogurilor și acțiunilor acestuia. Astfel, cititorul este invitat să înțeleagă profilul psihologic al personajului mitic.

Caracterizarea directă a Balaurului în Hanul Ancuței

Sadoveanu folosește descrieri directe pentru a reda aspectele fizice ale Balaurului. El îl descrie ca având solzi negri și lucioși, cu o coadă lungă și puternică. De asemenea, el accentuează ochii înroșiți ai Balaurului și colții ascuțiți. Aceste detalii ajută cititorul să-și imagineze aspectul înfricoșător al personajului.

Caracterizarea indirectă a Balaurului în Hanul Ancuței

Pe lângă descrierile directe, autorul utilizează și tehnici de caracterizare indirectă pentru a reda trăsăturile de caracter ale Balaurului. Prin intermediul acțiunilor sale, Balaurul este prezentat ca un personaj malefic, care aduce distrugere și teroare în jurul său. De asemenea, dialogurile personajelor din poveste dezvăluie frica și respectul pe care Balaurul le inspiră.

Concluzie

Caracterizarea directă și indirectă a Balaurului în nuvela "Hanul Ancuței" oferă o perspectivă complexă asupra acestui personaj mitic. Prin intermediul acestei caracterizări, cititorul poate înțelege trăsăturile fizice și comportamentale ale Balaurului, precum și impactul pe care îl are asupra celorlalte personaje din poveste. Opera lui Mihail Sadoveanu, cu personajul Balaurului, reprezintă o contribuție importantă la mitologia și literatura română.

Alte articole:

Caracterizare directă și indirectă: Orb Sărac -… În nuvela "Hanul Ancuței" de Mihail Sadoveanu, personajul Orbul Sărac este caracterizat atât direct, prin descrieri precise ale aspectului fizic și al îmbrăcămintei sale, cât și indirect, prin intermediul acțiunilor și replicilor acestuia. Prin intermediul acestor trăsături, autorul reușește să contureze un personaj misterios și enigmatic, care își păstrează secretul privind identitatea sa, captând astfel atenția cititorului.
Referat : Hanul Ancuței de Mihail Sadoveanu Referatul analizează opera literară 'Hanul Ancuței' scrisă de Mihail Sadoveanu, evaluând elementele specifice ale stilului său narativ și prezența temelor sociale și psihologice în roman. De asemenea, se evidențiază contribuția lucrării la dezvoltarea literaturii române și importanța sa în contextul perioadei interbelice.
Statutul social, psihologic și moral: Balaurul -… "Balaurul" din romanul "Hanul Ancuței" de Mihail Sadoveanu reprezintă o alegorie a statutului social, psihologic și moral al personajelor, simbolizând lupta internă dintre bine și rău, între percepția lor asupra lumii și realitatea înconjurătoare.
Caracterizare directă și indirectă: Ancuța - Hanul… Ancuța, personajul feminin din romanul "Hanul Ancuței" de Mihail Sadoveanu, este caracterizată atât direct, prin descrierea trăsăturilor sale fizice și a comportamentului, cât și indirect, prin intermediul acțiunilor și dialogurilor sale.
Caracterizare directă și indirectă: Moș Leonte… Moș Leonte Zodierul, personaj din romanul "Hanul Ancuței" de Mihail Sadoveanu, este caracterizat atât direct, prin descrieri ale autorului despre aspectul său fizic și comportamentul său, cât și indirect, prin intermediul acțiunilor și replicilor sale. Moș Leonte este prezentat ca un bătrân zgârcit, avar și lacom, preocupat doar de bani și averea sa. Caracterizarea lui este realizată într-un stil academic și informativ, evidențiind trăsăturile de personalitate ale personajului.
Caracterizare directă și indirectă: Negustor Lipscan… Caracterizarea directă și indirectă a personajului Negustor Lipscan din romanul "Hanul Ancuței" de Mihail Sadoveanu relevă trăsături de ipocrizie, avaritate și lipsă de scrupule. Acesta este prezentat ca un negustor avid de câștiguri, preocupat exclusiv de propriile interese și lipsit de orice urmă de moralitate sau empatie față de ceilalți. Prin intermediul dialogurilor și acțiunilor sale, autorul transmite un mesaj profund despre natura umană și ambiguitatea morală.
Caracterizare directă și indirectă: Iapa lui Vodă -… Iapa lui Vodă și Hanul Ancuței sunt două opere ale lui Mihail Sadoveanu, în care autorul folosește atât caracterizarea directă, prin descrierea fizică și psihologică a personajelor, cât și caracterizarea indirectă, prin acțiunile, vorbele și relațiile acestora. Astfel, cititorul este invitat să descopere trăsăturile și motivațiile personajelor prin intermediul dialogurilor și comportamentului lor, contribuind astfel la subtilitatea și profunzimea acestor două opere.
Caracterizare directă și indirectă: Luntrașul - La… Luntrașul din povestirea "La țigănci" de Mircea Eliade este caracterizat atât direct, prin descrierea fizică și a acțiunilor sale, cât și indirect, prin intermediul dialogurilor și gândurilor personajelor. Astfel, el apare ca un bărbat hâtră, abil, înzestrat cu darul de a ghici în cărți și de a citi viitorul. Prin intermediul acestor tehnici de caracterizare, Eliade reușește să creeze un personaj complex și fascinant, care ne intrigă și ne captivează atenția.

DISCLAIMER: Materialele prezentate pe acest website, inclusiv eseuri și referate precum Caracterizare directă și indirectă: Balaurul – Hanul Ancuței de Mihail Sadoveanu, sunt oferite "așa cum sunt". Deși ne străduim să asigurăm acuratețea conținutului, este posibil ca unele informații să nu fie corecte. Utilizarea materialelor de pe acest site se face pe propria dvs. răspundere. Vă încurajăm să verificați orice informație înainte de a vă baza pe ea.

BAC

Recent Posts

Fazele Lunii Eclipsele de Soare şi de Lună
Fazele Lunii: Definiție și Procese Fizice

Luna este un corp ceresc care orbitează în jurul Pământului și prezintă diferite faze, cunoscute sub numele de Fazele Lunii. Aceste faze se datorează poziției relative a Soarelui, Lunii și Pământului și se schimbă de-a lungul ciclului lunar. Fazele Lunii sunt importante în fizică, deoarece ne permit să înțelegem și să explicăm mișcarea și interacțiunea corpurilor cerești.

Procesul fizic prin care se produc fazele Lunii este iluminarea difuză a Lunii de către Soare. Atunci când Luna se află între Pământ și Soare, partea vizibilă a Lunii este complet întunecată și acest fenomen este cunoscut sub numele de Lună Nouă. Pe măsură ce Luna se deplasează în jurul Pământului, o parte din partea iluminată a Lunii devine vizibilă și faza Lunii crește până la Lună Plină. Apoi, Luna începe să se întunece treptat, revenind la faza de Lună Nouă și ciclul se repetă.

Fazele Lunii pot fi identificate și observate pe cer. O metodă simplă este să urmăriți aspectul Lunii de-a lungul unei luni și să observați cum se schimbă de la o fază la alta. De exemplu, în timpul Lunii Pline, Luna apare ca un disc luminos pe cer, în timp ce în timpul Lunii Noi, Luna nu este vizibilă deloc. Există și calendarul lunar care indică fazele Lunii în fiecare zi, ceea ce face mai ușor identificarea acestora.

Eclipsele de Soare: Fenomene Astronomice și Explicații Fizice

Eclipsele de Soare sunt evenimente astronomice fascinante, în care Luna trece între Soare și Pământ, blocând total sau parțial lumina Soarelui. Aceste eclipse sunt importante în fizică, deoarece ne permit să studiem și să înțelegem fenomenele de interacțiune dintre Soare, Lună și Pământ.

Există două tipuri de eclipse de Soare: eclipsele totale și eclipsele parțiale. În timpul unei eclipse totale de Soare, Luna acoperă complet discul Soarelui, creând o întunecare totală într-o anumită zonă de pe Pământ. În schimb, în timpul unei eclipse parțiale de Soare, Luna acoperă doar o parte din discul Soarelui, creând o întunecare parțială într-o zonă mai mare pe Pământ.

Explicația fizică a eclipselor de Soare implică două fenomene importante: alinierea și umbra. Alinierea se referă la poziția corectă a Lunii între Soare și Pământ, astfel încât să blocheze lumina Soarelui. Umbra se referă la umbra proiectată de Luna pe Pământ în timpul unei eclipse totale, creând întuneric total într-o anumită zonă.

Identificarea unei eclipse de Soare poate fi realizată prin observarea întunecării cerului în timpul evenimentului. Este important de menționat că observarea directă a unei eclipse de Soare poate fi periculoasă pentru ochi, deoarece razele solare puternice pot cauza deteriorări severe ale ochilor. Prin urmare, este necesară utilizarea unor metode de protecție, cum ar fi ochelarii speciali pentru eclipse.

Eclipsele de Lună: Mecanisme și Caracteristici Fizice

Eclipsele de Lună sunt evenimente astronomice în care Luna intră în umbra Pământului, în timp ce se află în poziția opusă față de Soare. Aceste eclipse sunt importante în fizică, deoarece ne ajută să studiem și să înțelegem interacțiunile dintre Soare, Lună și Pământ și să obținem informații despre proprietățile și caracteristicile acestor corpuri cerești.

Există două tipuri de eclipse de Lună: eclipsele totale și eclipsele parțiale. În timpul unei eclipse totale de Lună, Luna intră complet în umbra Pământului, iar discul său devine vizibil deoarece este iluminat de lumina solară refractată în atmosfera Pământului. În timpul unei eclipse parțiale de Lună, doar o parte din discul Lunii intră în umbra Pământului, creând un aspect parțial întunecat.

Mecanismul fizic principal al unei eclipse de Lună implică prezența umbrei Pământului. Atunci când Luna trece prin umbra Pământului, razele solare nu mai ajung la suprafața Lunii, creând astfel aspectul întunecat al unei eclipse de Lună.

Identificarea unei eclipse de Lună poate fi realizată observând culoarea Lunii în timpul evenimentului. În timpul unei eclipse totale de Lună, Luna poate deveni roșiatică, datorită fenomenului de refracție a luminii solare în atmosfera Pământului. Această culoare roșiatică este cunoscută sub numele de "Luna Roșie" și poate fi observată de pe Pământ în timpul unei eclipse totale de Lună.

Introducere

Fazele Lunii, eclipsele de Soare și eclipsele de Lună sunt fenomene astronomice fascinante care au o importanță semnificativă în fizică. Aceste evenimente ne oferă oportunitatea de a studia și de a înțelege mișcarea, interacțiunea și caracteristicile corpurilor cerești. Fazele Lunii se referă la schimbările vizibile ale aspectului Lunii pe măsură ce aceasta se deplasează în jurul Pământului. Eclipsele de Soare și de Lună, pe de altă parte, implică blocarea totală sau parțială a luminii Soarelui sau a luminii solare refractate către Luna. Aceste fenomene sunt însoțite de mecanisme și procese fizice care pot fi studiate și explicate folosind diverse teorii și legi din fizică. În cadrul acestui articol, vom explora în detaliu fazele Lunii, eclipsele de Soare și eclipsele de Lună, evidențiind definiția, procesele fizice, mecanismele și caracteristicile acestor evenimente astronomice.
Ce măsuri trebuie luate pentru a preveni dispariţia unor specii de plante şi animale în geografie?
Importanța conservării speciilor de plante și animale în geografie

Conservarea speciilor de plante și animale în geografie este esențială pentru menținerea diversității biologice și a echilibrului ecologic. Aceste specii contribuie la funcționarea ecosistemelor și la reglarea proceselor naturale. De exemplu, polenizatorii precum albinele sunt esențiali pentru reproducerea plantelor, iar prădătorii păstrează populațiile de rozătoare în limite sănătoase.

Cauzele dispariției speciilor de plante și animale în geografie

Distrugerea habitatelor naturale este una dintre principalele cauze ale dispariției speciilor de plante și animale în geografie. Defrișarea pădurilor, urbanizarea accelerată și exploatarea excesivă a resurselor naturale duc la pierderea biodiversității. Schimbările climatice, poluarea mediului și introducerea speciilor invazive sunt alte factori care contribuie la declinul speciilor.

Măsuri și strategii pentru prevenirea dispariției speciilor în geografie

Pentru a preveni dispariția speciilor în geografie, este necesară crearea și gestionarea rezervațiilor naturale. Aceste zone protejate oferă un mediu sigur pentru speciile vulnerabile și contribuie la conservarea diversității biologice. De asemenea, este importantă reglementarea exploatării resurselor naturale, promovarea practicilor sustenabile și educația ecologică a populației.

Concluzie

Conservarea speciilor de plante și animale în geografie este crucială pentru menținerea echilibrului ecologic și a diversității biologice. Prin protejarea acestor specii, ne asigurăm că ecosistemele continuă să funcționeze corect și să ofere servicii ecosistemice esențiale pentru noi. Este responsabilitatea noastră să luăm măsuri pentru prevenirea dispariției speciilor și pentru protejarea mediului înconjurător.

Prin urmare, prevenirea dispariției speciilor de plante și animale în geografie este o problemă deosebit de importantă, cu repercusiuni asupra întregii planete. Este esențial să conștientizăm impactul pe care îl avem asupra mediului și să luăm măsuri pentru protejarea diversității biologice pentru generațiile viitoare.
De ce inițial populația creștea foarte încet? Factorii geografici care au influențat ritmul de creștere demografică.
Introducere: Demografia este o ramură importantă a geografiei care studiază populația umană în raport cu factorii geografici și sociali. Ritmul de creștere demografică este influențat de o serie de factori, printre care și cei geografici. Astfel, în articolul de față vom analiza de ce inițial populația creștea foarte încet și care sunt factorii geografici care au influențat acest ritm de creștere.

Factorii geografici și ritmul de creștere demografică

Populația creștea inițial foarte încet din cauza factorilor geografici precum climatul aspru sau terenul dificil. În zonele montane, accesul la resurse și comunicațiile erau dificile, ceea ce limita creșterea demografică. În schimb, regiunile cu soluri fertile și climat blând favorabil agriculturii atrăgeau populația, determinând o creștere demografică mai rapidă. De asemenea, proximitatea la resurse naturale precum apele curgătoare, pădurile sau sursele de hrană influențau și ele ritmul de creștere demografică.

Influentele terenului asupra populației în creștere

Terenul joacă un rol crucial în ritmul de creștere demografică. Zonele mlaștinoase sau acoperite de păduri dese erau mai puțin populate din cauza dificultăților de acces și a condițiilor improprii de locuire. În schimb, terenurile plate și fertile favorizau dezvoltarea comunităților umane, crescând astfel ritmul de creștere demografică. De asemenea, proximitatea la resurse naturale și la rutele comerciale erau și ele factori importanți în determinarea densității populației într-o anumită zonă.

Analiza impactului reliefului asupra demografiei

Relieful joacă un rol esențial în evoluția demografică a unei regiuni. Relieful muntos sau stâncos împiedica expansiunea populației din cauza dificultăților de construcție a locuințelor sau de acces la resurse. În contrast, relieful plan și accesibil favoriza creșterea demografică, deoarece facilita dezvoltarea agriculturii și a infrastructurii. De asemenea, regiunile cu relieful diversificat, care ofereau atât resurse naturale cât și protecție împotriva elementelor, erau adesea mai populate și mai prosperoase.

Acestea sunt doar câteva exemple care demonstrează cum factorii geografici au influențat ritmul de creștere demografică în diverse regiuni. Analizând în profunzime aceste influențe, putem înțelege mai bine evoluția populației umane în relație cu mediul înconjurător.
Ce condiţie trebuie satisfăcută pentru a asigura accelerarea continuă a particulelor încărcate în ciclotron?
Ce condiţie trebuie satisfăcută pentru a asigura accelerarea continuă a particulelor încărcate în ciclotron?

Condiția necesară pentru accelerarea continuă în ciclotron

Accelerarea continuă a particulelor încărcate în ciclotron este un aspect extrem de important în fizică, având aplicații în domenii variate precum medicina nucleară, fizica particulelor și cercetarea fundamentală. Pentru ca accelerarea să fie continuă, este necesară satisfacerea unei condiții esențiale.

Descrierea ciclotronului și principiul său de funcționare

Ciclotronul este un accelerator de particule care utilizează un câmp magnetic și un câmp electric alternativ pentru a accelera particulele încărcate. Acesta este compus din două semicilindri, numite de obicei dees și cees, între care particulele sunt accelerate. Principiul de funcționare al ciclotronului se bazează pe faptul că particulele încărcate se deplasează într-un câmp magnetic perpendicular la direcția de mișcare, ceea ce le face să descrie o traiectorie circulară.

Rolul câmpului magnetic în asigurarea accelerării particulelor încărcate

Câmpul magnetic are un rol crucial în asigurarea accelerării continue a particulelor încărcate în ciclotron. Acesta generează o forță magnetică asupra particulelor, care le face să se miște pe o traiectorie circulară de raza constantă. Astfel, particulele sunt întotdeauna accelerate în același mod în ciclotron, iar viteza lor crește constant pe măsură ce sunt supuse unor câmpuri magnetice succesive.

Condiția necesară pentru accelerarea continuă

Pentru a asigura accelerarea continuă a particulelor încărcate în ciclotron, trebuie să se satisfacă condiția cunoscută sub numele de "condiția de rezonanță". Aceasta se referă la faptul că frecvența câmpului magnetic aplicat trebuie să fie în concordanță cu frecvența de revoluție a particulelor în ciclotron. Numai atunci când cele două frecvențe coincid, particulele vor fi accelerate continuu în ciclotron.

Importanța condiției de accelerare continuă în ciclotron

Accelerarea continuă a particulelor încărcate în ciclotron este esențială pentru a obține energii mari și viteze mari ale acestora. Acest lucru este deosebit de important în cercetarea fundamentală, unde se studiază proprietățile particulelor subatomice și se descoperă noi fenomene și interacțiuni fizice. De asemenea, în medicina nucleară, acceleratoarele de particule care utilizează principiul ciclotronului sunt folosite pentru producerea de radionuclizi, utilizate în diagnosticul și tratamentul cancerului. Astfel, condiția de accelerare continuă în ciclotron are implicații semnificative în domeniul științei și al sănătății.
Lama cu feţe plan-paralele
Lama cu fețe plan-paralele

Definiție a unei lame cu fețe plan-paralele

Lama cu fețe plan-paralele este un obiect optic utilizat pentru a schimba direcția razelor luminoase. Aceasta este alcătuită dintr-un material transparent, cum ar fi sticla sau plasticul, care are două suprafețe plane și paralele între ele. Distanța constantă dintre aceste fețe determină grosimea lamei și influențează modul în care lumina interacționează cu ea.

Proprietățile unei lame cu fețe plan-paralele

Lama cu fețe plan-paralele prezintă mai multe proprietăți importante în optică. Una dintre acestea este capacitatea de a produce dispersie, adică de a separa lumina în culori componente. De asemenea, lama poate fi utilizată pentru a produce interferență, fenomen care apare atunci când două sau mai multe fascicule de lumină se suprapun și dau naștere unor modele de interferență.

O altă proprietate a lamei cu fețe plan-paralele este capacitatea de a schimba direcția razelor de lumină. Aceasta se datorează refracției, fenomenul prin care razele luminoase se curbează atunci când trec dintr-un mediu în altul cu indice de refracție diferit. Prin alegerea unghiului de incidență și a grosimii lamei, se poate controla direcția de propagare a razelor.

Utilizări și aplicații ale lamei cu fețe plan-paralele

Lama cu fețe plan-paralele are numeroase utilizări în domeniul optic. Una dintre acestea este în spectroscopie, unde este folosită pentru a analiza spectrele de absorbție și de emisie ale diferitelor substanțe. Prin trecerea luminii printr-o astfel de lamă, se poate determina compoziția chimică a unei substanțe sau se poate identifica prezența anumitor elemente.

De asemenea, lama cu fețe plan-paralele este folosită în microscopie, în special în microscopia de polarizare. Aceasta permite studierea proprietăților optice ale diferitelor materiale, cum ar fi birifrangenta și rotația optică. Lama cu fețe plan-paralele este esențială în construcția unor tipuri de filtre polarizatoare și analizoare de lumină polarizată.

În industria optică, lama cu fețe plan-paralele este utilizată pentru a calibra instrumente optice și pentru a măsura indicele de refracție al diferitelor materiale. De asemenea, este folosită și în producția de lasere, unde este utilizată pentru a direcționa și a ajusta fasciculele de lumină.

În concluzie, lama cu fețe plan-paralele reprezintă un element esențial în optică, având multiple aplicații și proprietăți importante. Aceasta permite schimbarea direcției razelor de lumină, producerea dispersiei și interferenței, și este utilizată în spectroscopie, microscopie și în industria optică.
Care este sensul fizic al permeabilităţii relative a substanţei?
Sensul fizic al permeabilității relative a substanței în fizică

Permeabilitatea relativă a substanței reprezintă o mărime fizică ce caracterizează capacitatea unui material de a permite trecerea unui câmp magnetic prin el. Aceasta este o mărime adimensională și este utilizată pentru a compara proprietățile magnetice ale diferitelor materiale. Sensul fizic al permeabilității relative constă în capacitatea materialului de a amplifica sau de a slăbi câmpul magnetic în comparație cu câmpul magnetic al vidului.

Definiția și importanța permeabilității relative în studiul fenomenelor naturale

Permeabilitatea relativă a substanței este definită ca raportul dintre permeabilitatea magnetica a materialului și permeabilitatea magnetica a vidului. Aceasta este adesea reprezentată prin simbolul μr. Importanța permeabilității relative constă în faptul că ea ne permite să înțelegem comportamentul câmpului magnetic în diferite medii și să le comparăm. Prin intermediul permeabilității relative, putem identifica materialele care amplifică sau slăbesc un câmp magnetic și putem utiliza aceste informații pentru a controla și manipula fenomenele magnetice în diverse aplicații.

Explicația conceptului de permeabilitate relativă și relația cu proprietățile fizice ale corpurilor

Permeabilitatea relativă a substanței este determinată de proprietățile fizice ale corpurilor, cum ar fi structura cristalină, compoziția chimică și prezența impurităților. Aceste proprietăți determină cât de ușor sau dificil este pentru un câmp magnetic să treacă prin material. Materialele cu o permeabilitate relativă mai mare decât 1 amplifică câmpul magnetic, în timp ce cele cu o permeabilitate relativă mai mică decât 1 îl slăbesc. De exemplu, în cazul feromagnetilor, cum ar fi fierul, permeabilitatea relativă poate fi de peste 1000, ceea ce înseamnă că aceste materiale amplifică semnificativ câmpul magnetic.

Cum se folosește și cum se identifică permeabilitatea relativă a substanței

Permeabilitatea relativă a substanței poate fi utilizată în diferite aplicații practice, cum ar fi proiectarea și construirea transformatoarelor, inductorilor și a altor dispozitive electrice și electronice. Pentru a identifica permeabilitatea relativă a unui material, se poate efectua o analiză a comportamentului său într-un câmp magnetic cunoscut și se poate calcula raportul dintre câmpul magnetic aplicat și câmpul magnetic rezultat. Valorile permeabilității relative ale diferitelor materiale pot fi găsite în tabele și sunt măsurate în raport cu câmpul magnetic al vidului, care are o permeabilitate relativă de 1.

Concluzie

Permeabilitatea relativă a substanței este o mărime fizică esențială în studiul magnetismului și a fenomenelor magnetice. Aceasta ne permite să înțelegem și să caracterizăm comportamentul câmpului magnetic în diferite materiale și să utilizăm aceste informații în dezvoltarea de noi tehnologii și aplicații practice. Cunoașterea și utilizarea permeabilității relative ne ajută să controlăm și să manipulăm fenomenele magnetice într-o varietate de domenii, de la industria electrică și electronică până la medicină și cercetare științifică.

Caracterizare directă și indirectă: Balaurul – Hanul Ancuței de Mihail Sadoveanu